„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale. Dar năimitul, și care nu este păstor și oile nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le risipește. Aceasta pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine. După cum Tatăl mă cunoaște pe mine și Eu îl cunosc pe Tatăl și viața o pun pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc și glasul meu îl vor auzi și vor fi o turmă și un păstor. De aceea mă iubește Tatăl, pentru că Eu îmi pun viața, ca iarăși să o iau. Nimeni nu o ia de la mine, ci Eu o pun de la mine însumi. Putere am să o pun și putere am ca iarăși să o iau: această poruncă am primit-o de la Tatăl meu.”
Papa BENEDICT AL XVI-LEA, Păstorul cel bun își dă viața // Pentru Părinții Bisericii… păstorul care pleacă să caute oaia pierdută este Cuvântul veșnic, iar oaia pe care o poartă pe umeri și aduce cu drag acasă este omenirea, ființa umană pe care a luat-o asupra sa. În întruparea sa ca om și în crucea sa, El aduce oaia pierdută – adică omenirea – înapoi acasă, și mă poartă și pe mine. Logosul devenit om este adevăratul „purtător al oii”, păstorul care vine să ne caute printre mărăcinii și uscăciunile vieții noastre. Purtați de El, ajungem acasă. El și-a dat viața pentru noi. El însuși este viața. (Jésus de Nazareth, Flammarion 2007, pag. 312-313)
Comentarii la Evanghelia lui Ioan 